Oamenii din Runcurel, un mic sat din sud-vestul Romȃniei, au trăit înconjurați de mine de cărbune timp de 40 de ani. După decenii în care au suportat zgomotul, praful și un peisaj dezolant, sătenii au fost informați că acum stau în calea interesului național.

Cariera de lignit Jilț Nord rămȃne fără cărbune și operatorul său, compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), are nevoie de pămȃntul pe care se află casele oamenilor. Deoarece negocierile au eșuat cȃnd localnicii au cerut despăgubiri corecte, Guvernul a promulgat în decembrie 2015 o hotărâre pentru a îi expropria. Suma oferită proprietarilor este de un euro pe metru pătrat. Cei aproximativ 400 de săteni sunt acum în fața unei lupte urgente împotriva unui Goliat care amenință să îi evacueze din propriile case în cȃteva săptămȃni, fără a primi în schimb suficient pentru a o putea lua de la capăt.

Însă problemele runcurenilor cu mineritul și cu CEO sunt mult mai vechi.

Industrializarea puternică a Romȃniei în perioada comunistă avea nevoie de o cantitate importantă de energie pentru a alimenta creșterea planificată. Pas cu pas, resurse naturale, vaste și bogate vor fi exploatate, de la aur și fier pȃnă la uraniu sau petrol. Pentru a lumina țara, gaze naturale din inima pămȃntului, cărbune din scoarța sa și apă care curge la suprafață erau adunate în centralele care funcționau zi și noapte.

Acestea au fost schimbări dramatice pentru o țară majoritar rurală. Începand cu anii ‘60, peste zece mine de lignit și două termocentrale au fost contruite doar în județul Gorj. Monștri imenși de oțel au tăiat pădurile pentru a scoate ce era sub ele. Runcurenii nu s-au supărat: după ce toate pămȃnturile lor au fost preluate de Republica Populară, șansa de a avea un loc de muncă stabil și toate elementele vieții moderne păreau să fie o compensație suficientă.

Astăzi, aceste elemente încă nu au ajuns în Runcurel.

Mergȃnd pe un drum nemarcat și șerpuit între minele Jilț Nord și Jilț Sud, la un moment dat ajungi la o biserică veche cu cimitir, și după ea la cȃteva case. Însă nu vei găsi stȃlpi de iluminat, în ciuda faptului că CEO, cu ale sale 11 mine și 4 termocentrale, livrează uneori chiar și 30% din energia electrică folosită în Romȃnia. Nici casele nu o duc mai bine – “facilități moderne” înseamnă cel mult o chiuvetă în bucătărie.

Cu toate acestea, oamenii nu se plȃng cu una, cu două. Chiar și astăzi, cȃnd Romȃnia are unul dintre cele mai bune mixuri energetice din Europa și este așadar mai puțin dependentă de cărbune decȃt a fost vreodată, toți localnici par să fie susținători ai mineritului.

Am cunoscut oameni care nu puteau dormi din cauza zgomotului continuu generat de termocentrale; oameni ale căror recolte au fost distruse de stratul gros de praf care se pune peste tot în verile secetoase; și chiar oameni care au pierdut membri ai familiei din cauza unor boli legate direct de expunerea la poluarea creată de extragerea și arderea cărbunelui. Cu toate acestea, toți spun același lucru: “Nu vrem să se oprească mineritul, nu vrem să se închidă Complexul. Tot ce cerem este să fim tratați corect, să ne lase să supraviețuim.”

Această frică de schimbare este ușor de înțeles: cu aproximativ 15.000 de angajați, compania este al treilea cel mai mare angajator din țară, doar alți doi giganți de stat depășind-o: Poșta Română și Căile Ferate. Compania care avea 45.000 de angajați în 1994 își continuă declinul și astăzi: doar anul trecut, CEO a înregistrat o pierdere de 200 milioane de euro.

Într-o noapte din septembrie 2015, ofițerul de serviciu al poliției din Runcurel a fost trezit de un telefon straniu de la un mecanic de locomotivă. Bărbatul l-a informat că 40 de vagoane pline de cărbune nu își pot continua călătoria de la Jilț Nord la Termocentrala Turceni.

Calea ferată fusese blocată de o mașină parcată pe șine. Aceasta îi aparține lui Ionuț Purdescu, proprietarul terenului traversat de calea ferată. Locul său neașteptat de parcare a fost modul în care a protestat pentru că nu i se oferă despăgubiri pentru folosirea terenului său.

După Revoluția din 1989, proprietățile naționalizate de regimul comunist au fost retrocedate proprietarilor sau moștenitorilor acestora. În Runcurel, aceastea au inclus parcele deja folosite de Complexul Energetic Oltenia. Localnicii au încercat să vȃndă proprietățile Complexului, însă compania oferea sume de cȃteva ori sub prețul pieței.

Deoarece nu reușeau să își vȃndă proprietățile, unii localnici au negociat pentru o slujbă la Complex, fie pentru ei sau pentru membri ai familiei, permițȃnd companiei să le folosească terenul gratis. Din moment ce singura alternativă pentru supraviețuire este agricultura de subzistență, tipul acesta de negociere părea o opțiune rezonabilă. Însă asemenea înțelegeri au fost făcute doar ocazional, și angajarea a fost mereu pe o perioadă determinată.

Ionuț Purdescu a avut mai puțin succes decȃt alții. Înainte de a-și recupera proprietatea de la stat, a studiat inginerie electromecanică la Universitatea Petroșani și fusese angajat la CEO de cȃțiva ani. Deoarece calea ferată a companiei miniere îi traversează terenul, moștenirea lui Ionuț nu este decȃt o povară inutilizabilă pentru care plătește impozite.

După multe negocieri eșuate pentru vȃnzarea terenului, Ionuț a decis să își ceară dreptul la despăgubiri mai drastic. În acea noapte din septembrie 2015 s-a hotărȃt să își parcheze mașina pe proprietatea sa – într-un loc în care s-a întȃmplat să se afle și calea ferată.

A doua zi dimineață la 8, după intervenția căpitanului de poliție, Ionuț a acceptat să lase trenul să treacă. El și tatăl său au fost arestați pe loc și aduși la Poliția Motru pentru a fi văzuți imediat de procuror. CEO a cerut reținerea lor pȃnă la achitarea a mii de euro – despăgubiri pentru întȃrzierea produsă. Însă atȃt tatăl și fiul erau liberi înainte de prȃnz, deoarece aveau la ei sentința Judecătoriei Motru care obliga Complexul să îi lase în “deplină proprietate și liniștită posesie”.

Nesupunere civica

Protestul lui Ionuț nu este o excepție. O bună parte din vecinii săi au primit titluri de proprietate după căderea comunismului, ca apoi să descopere că noile lor terenuri sunt în perimetrul minei. Știrile despre săteni care blochează banda transportoare de cărbune sunt obișnuite – un semn al frustrării negocierilor eșuate dintre proprietari și CEO. Forma aceasta de protest a fost introdusă în Codul Penal, amenințȃndu-i pe cei nemulțumiți nu numai cu arestul, ci și cu o amendă.

În 2012, Vasile Brădescu avea doar 75 de ani și se săturase de procesele nesfȃrșite pentru a-și recupera terenul pe care comuniștii l-au luat de la tatăl său. La fel ca în cazul lui Ionuț Purdescu, tot ce primise era un act care indica proprietatea sa. Terenul era însă în perimetrul minei. Într-un act similar de protest, și-a îngrădit partea de proprietate care este traversată de drum și de calea ferată, nepermițȃnd nimănui să treacă. CEO a cerut o hotărȃre urgentă a curții (ordonanță președințială) pentru a-i demola construcția, pretinzȃnd că gardul său improvizat din sȃrmă este o amenințare la adresa securității energetice a Romȃniei. Judecătorul a permis companiei să scoată gardul după cinci zile, iar Vasile a fost amendat pentru că a construit fără autorizație.

Chiar și astăzi, la aproape 79 de ani, Vasile Brădescu se duce cu regularitate în tribunale încercȃnd să își recupereze proprietatea.

Jilț Nord și-a terminat cărbunele, dar a mai rămas ceva la marginea minei. Din nefericere pentru CEO, lignitul se află sub păduri, pășuni, livezi, case, o școală, două magazine și două monumente istorice.

Chiar înainte de Crăciunul din 2015, 134 de familii au primit o notificare prin care li se cerea să vină la Complexul Energetic cu dovada proprietății și un număr de cont. Fuseseră invitați pentru a “stabili o justă despăgubire” pentru terenul lor.

Ani la rȃnd, CEO a eșuat în negocierile sale cu proprietarii. În schimb, a negociat cu Guvernul Romȃniei, care a stabilit prin Hotărȃrea 960/2015 că terenul de la vest de mină este de “utilitate publică și interes național”. Guvernul îi permite astfel lui CEO să exproprieze sute de hectare de teren privat și a decis că despăgubirile medii vor fi la un euro pe metru pătrat – chiar și în cazurile în care oamenii încă mai locuiesc pe acel teren.

Despăgubirile pentru ce este pe teren – fie case, păduri, sau culturi agricole – nu sunt menționate. Peste o sută de familii ar putea fi aruncate în stradă, primind cȃteva sute de euro pentru tot ce dețin. 

Familiile au fost informate și că vor trebui să elibereze terenul în 30 de zile – indiferent de rezultatul întȃlnirii pentru “stabilirea unei juste compensații”. Majoritatea nu au mers la sediul CEO, refuzȃnd să creadă că vor fi evacuați.

“Legea spune că dacă vor să exproprieze, trebuie să vină cu un expert să-mi evalueze proprietatea. Nimeni nu a venit, deci cum au decis un euro pe metru pătrat?”, spune Vasile Fotău, care deține un lot în vecinătatea imediată a minei.

Încalcarea Constitutiei

Constituția Romȃniei prevede ca statul să ofere despăgubiri care “se stabilesc de comun acord cu proprietarul” pentru proiecte de interes public care aduc “daunele solului, plantaţiilor sau construcţiilor”. Fără a negocia cu proprietarii și decizȃnd arbitrar și unilateral sume foarte mici pentru despăgubiri, acțiunile Guvernului și ale Complexului Energetic Oltenia încalcă Constituția Romȃniei.

Alte probleme de legalitate ale Hotărȃrii includ lipsa consultărilor publice, încălcarea acordului de mediu pentru extindere și lipsa documentației de urbanism și amenajare a teritoriului. De asemenea, HG 960/2015 ignoră țintele de dezvoltare durabilă ale Strategiei Energetice Naționale în vigoare și oferă ajutor de stat unei societăți comerciale încălcȃnd reglementările europene în domeniu, deoarece fondurile pentru despăgubiri vin de la bugetul de stat. Imaginea completă devine absurdă: taxele și impozitele adunate de la runcureni sunt folosite pentru a-i expropria abuziv.

Există două moduri prin care această HG încă mai poate fi oprită: este anulată în instanță sau revocată de guvern. Avȃnd în vedere erorile majore prezentate mai sus, prima opțiune pare posibilă, însă procesele în Romȃnia durează ani de zile, iar hotărȃrea nu ar fi suspendată pe parcursul procesului. Pȃnă cȃnd instanța emite sentința definitivă, cărbunele de sub sat va fi ars de mult.

Din această cauză, Bankwatch și Greenpeace Romȃnia s-au alăturat localnicilor din Runcurel și au cerut Guvernului să revoce HG 960/2015. Pe 29 ianuarie, o petiție a fost lansată împotriva exproprierilor abuzive. Pe 24 martie 2016, cele două organizații au dat în judecată Guvernul Romȃniei pentru că ignoră legile și Constituția statului.

În timp ce investitorii din lumea întreagă renunță la afacerile cu cărbune din motive economice și de mediu, Romȃnia face pași în direcția opusă și finanțează investiții noi. În acest caz, ar putea însemna dispariția unui sat.

Cere Guvernului Romaniei sa revoce HG 960/2015!

Distribuie pe Facebook

Distribuie pe Twitter